Gânduri de simţire românească
mai 7, 2007Iubirea de Poezie!
La întâia sărbătorire a revistei „DOR-DE-DOR“ – cea mai tânără din România! – să ne bucurăm!
Da, să ne bucurăm, să-i mărturisim prietenia şi preţuirea noastră, fiindcă de aici, de la Dor Mărunt, pleacă spre toate zările Ţării cuvântul scris cu dragoste despre dragoste în multiplele-i conotaţii. Unica foaie culturală concepută şi împlinită într-un spaţiu rural, prin voinţa şi dăruirea admirabilului MARIN TOMA, revista focalizează – ca într-un uriaş caleidoscop! de cuget românesc –, un impresionant număr de creatori de frumos, dornici de afirmare literară>>>>>continuarea aici>>>>>RADU CÂRNECI
La apariţia revistei „Dor de Dor“, a cărei redacţie se află într-o localitate rurală din bărăganul câmpiilor mănoase la subţioara căruia Dunărea visează marea, mi-am zis: – lată, Dumnezeule, mai există o speranţă că vâna viguroasă a ţăranului român nu dispare!Cu fiecare apariţie nouă, revista a devenit un „fluviu ce vizează oceanul“, adunând în paginile ei scriitori din toate colţurile ţării, care, în lucrările lor, păstrează spiritul tradiţionalist al românului.Şi mai mare mi-a fost bucuria când am văzut că ctitorul si sufletul acestei publicaţii este Marin Toma, scriitor de mare sensibilitate, iar ca bucuria să fie şi mai mare, am constatat că revista „Dor de Dor“ apare în localitatea rurală, denumită atât de inefabil „Dor Mărunt“, cuvânt compozit ce ridică sentimentul românesc la rang de religie.La aproximativ un an de la apariţia revistei, la propunerea mea, inimosul „cioplitor în verb“, adică Marin Toma a acceptat să organizăm concursul de poezie şi pictură „Dor de Dor“ – prima ediţie. În urma acestui concurs şi a materialelor strânse pe o perioadă de timp, şi printr-o selecţie riguroasă, a luat naştere această „Antologie“.În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele tradiţii ce se mai păstrează în mediul sătesc vor dispare sau se vor estompa. Datorită acestui fapt, meritul revistei „Dor de Dor“ şi al acestei „Antologii“ este mai mare, deoarece încearcă să reverbereze, peste timp, sentimentul românesc, să se constituie într-un „ceasornic al deşteptării noastre“, cum ar spune criticul literar prof. dr. Marian Barbu.