Cine sunt? “Sunt fiul fostului ţăran/ Născut în 47′,- n sat, /Un sat din Bărăgan, /Când m-am născut în satul,/Cu noroi până la gleznă, /Nici lampă nu aveam în casă /Şi mama m-a-nfăşat prin beznă!” Acest tablou al unei realităţi crude şi încă altele, mă urmăresc de pe la vârsta de 11 ani când bunicul meu şi alţi bătrâni ai satului mă puneau să le citesc un ziar de pe atunci, „Steagul roşu”, şi mă întrebau “dacă scrie că vin americanii”?. Ei nu mai sunt, iar eu am rămas să-i aştept. Mai am oare cui să spun că au venit şi poate nici n-or să mai plece până nu vor rezolva problema omenirii de a fi ori a nu mai fi, cel puţin în această formă de organizare, până n-or reintroduce forma traiului în colectiv dar nu aşa cum o trăiam noi, ci o viaţă în care să se supravieţuiască o perioadă mai scurtă de timp şi deci şi viaţa şi moartea să se manifeste global? Mulţi îmi spuneau de pe atunci că eu voi ajunge poet ;ori “să scriu ceva”- ziceau. Şi dacă ar fi să le răspund acum unora dintre ei, le-aş răspunde că nu sunt prea departe de prezicerile lor. Cât de mult şi de bine am reuşit, rămâne să aprecieze chiar şi cei ce vor veni după mine pentru ce vor găsi; iar de la va place, să ducă mai departe cele trecute de mine pe răbojul vieţii.
De ce scriu? Pentru că totdeauna mi-am pus intrebarea : Ce-ar fi mai Divin decât…?
-Pentru noi: Să nu uităm niciodată istoricul locurilor unde ne-au fixat străbunii, străbunilor. Să săpăm cât mai adânc după el, cu orice mijloace, să-l aducem la suprafaţă, pentru a fi cunoscut şi de cei care ne vor urma nouă, iar la rândul lor, să-l lase în ALTARUL LUMINII, cât va fi neamul acesta. Pentru voi ,urmaşilor: Să nu rupeţi file din acest istoric, adăugaţi cât mai multe amănunte, scrieţi întocmai cum a fost!. Scrieţi despre toţi conducătorii de la nivelul obştiilor, urbelor şi ai ţării ăştea, şi despre faptele lor, bune şi rele, pentru a dovedi oricărui neavenit pe aceste locuri că numai Dumnezeu ne-a fixat pe noi, popor creştin aici, dăruindu-ne această ţară, mică grădină a EDENULUI. Pe cei ce vremelnic ne-au aruncat în „Răscrucea vânturilor”, ne-au răpit porţiuni din ţară şi ne-au asmuţit unii împotriva altora, fiinţe de acelaşi neam şi sânge, aceiaşi
credinţă, să aveţi puterea de a-i ierta, dar şi de a nu uita nici una din faptele lor care au provocat milioane şi milioane de victime.
Dor Mărunt , Iunie 2001.

DE CE MAI SCRIU? PENTRU CĂ AMINTIRILE NE MAI UŞUREAZĂ DORURILE DESPRE LOCURILE NATALE

„AMINTIRE DESPRE UN SAT”
Satele sunt puţine la număr. Locuitorii acestora sunt mulţi şi amintirile peste timp, sunt foarte, foarte multe despre satele lor. Fiecare dintre noi, cei născuţi la sat, avem multe amintiri,pe care le putem reda fiecare în felul nostru. Dar paradoxal, oricât de mulţi am trăi, în orice sat de pe acest Pământ, foarte puţini vom scrie aceste amintiri, ca ele să dăinuie peste ani şi să se transmită şi generaţiilor viitoare. Este tocmai lucru ce încerc eu să-l fac acum, să scriu în locul celor care nu pot a scrie din motive care uneori nu ţin neapărat de lipsa harului de a scrie ci mai de grabă din motive care nu au ţinut şi nu ţin de voinţa lor.
Încerc să rescriu cele scrise până la mine, să scriu cele aflate de mine, cu încrederea că, altcineva va continua cât de sumar, să reţină orice crede de cuviinţă şi că interesează pe cei ce vor veni; şi a fi continuatori atenţi, chiar a îndrepta şi completa cele scrie de mine.
Satul în care tu, eu şi ea ne-am născut, este satul tău, al ei şi al meu, al tuturor celor ce au trăit în el şi ni l-au lăsat nouă să trăim aici, să-l întărim chiar dacă vom mai pleca vremelnic din el, >>>continuarea aici >>>>MARIN TOMA

Din “Dor de Dor”,şi efortul făcut pentru apariţia lui, ca şi din efortul altor entuziaşti care străduie pentru afirmarea revistelor culturale locale, noi am căpătat curajul de a porni la realizarea portalului internet www.cartesiarte.ro care începe să cuprindă toate aceste publicaţii ce afirmă cultura locală, reuşind prin demersul nostru electronic realizarea Hărţii Culturale a Romaniei Contemporane care le uneşte pe toate, oglindind toate aspiraţiile culturale ale tuturor localităţilor ţării şi devenind o punte între cei care se străduie cu adevărat pentru cultura romanească.

La mulţi ani!>>>>>CORNELIU LEU>>>>>

Iubirea de Poezie!

La întâia sărbătorire a revistei „DOR-DE-DOR“ – cea mai tânără din România! – să ne bucurăm!

Da, să ne bucurăm, să-i mărturisim prietenia şi preţuirea noastră, fiindcă de aici, de la Dor Mărunt, pleacă spre toate zările Ţării cuvântul scris cu dragoste despre dragoste în multiplele-i conotaţii. Unica foaie culturală concepută şi împlinită într-un spaţiu rural, prin voinţa şi dăruirea admirabilului MARIN TOMA, revista focalizează – ca într-un uriaş caleidoscop! de cuget românesc –, un impresionant număr de creatori de frumos, dornici de afirmare literară>>>>>continuarea aici>>>>>RADU CÂRNECI

Având ca părinte pe inimosul scriitor Marin Toma, membru al Societăţii Scriitorilor din România cu sediul central în revista „Dor de Dor“ îşi marchează în luna iunie o etapă din existenţa ei. Doi ani şi 24 de numere sunt bornele unei tribune spirituale care a susţinut şi promovat valori autentice din cultura naţională, impunând o ţinută estetică şi de valori ce onorează atât pe creatori, dar mai ales pe cititori. Venind din spiritul tradiţionalist al publicaţiilor din perioada interbelică precum „Românul“,”Tribuna nouă“, „Banatul“, „Cugetul românesc“, Familia română“, „Graiul nostru“, „Iconar“, etc.ce au promovat valorile acestui neam, fără a implementa elitismul exclusivist atât de contestat de masa de cititori,>>>>>continuarea aici>>>>>AL. FLORIN ŢENE

Fiecare prăznuire poartă-n ea adevărul că acest neam, crescut deodată cu stâncile şi pădurile acestui pământ, nu a primit nimic fără jertfă şi orice biruinţă poartă-n ea o lacrimă, uneori uitată, a celor ce au dat totul pentru bucuria sufletului nostrum. Tot o biruinţă este apariţia în viaţa culturală românească a revistei „Dor de Dor“ din localitatea or Mărunt care reuşeşte să adune aoameni de litere de pe cuprinsul ţării. Această revistă de spiritualitate romînească, a apărut în urmă cu doi ani, sub purtarea de grijă a fondatorului ei, scriitorul Toma Marin. Era în vara lui 2005. Am primit un telefon şi eram anunţat de intenţiile Domniei Sale. De atunci apare în fiecare lună şi bucură mii de cititori. Revista „Dor de Dor“ este pentru cititori o adevărată hrană spirituală, o lecţie de viaţă. Îi mulţumim scriitorului Toma Mari şi îi dorim mult har şi dor de la bunul Dumnezeu, sănătate, bucurii cărturăreşti şi să reverse în această revistă“ cuvânt cu putere multă“. Îi mulţumim pentru bunăvoinţa de a apărea în această revistă şi crâmpeie din istoria sbuciumată a Ţării Moţilor,>>>>>continuarea aici>>>>>EUGEN GOIA

Născută dintr-o nobilă aspiraţie, din dorul pentu frumos, la iniţiativa unui împătimit al slujirii cuvântului tipărit, domnul Marin TOMA, una din nu prea multele publicaţii de cultură care apare în mediul rural, revista „DOR de DOR“, din localitatea cu nume atât de frumos şi românesc, comuna DOR MĂRUNT, a străbătut deja o bună „postaţă de timp“, ajungând la o vîrstă care-pentru o revistă-merită răgazul unor priviri spre trecutul ei. Pentru a întrezări, prin rezultatul retrospecţiei, eventualele certitudini ale perspectivei. Şi nu se vor putea refuza acestui popas bilanţiar câteva îmbucurătoare constatări. Între ele, lărgirea continuă a cercului de colaboratori, ale căror creaţii în versuri şi proză, de critică şi eseistică, evocări şi reportaje, lucrări de artă plastică, izbutesc să contureze, după locurile din care sunt trimise, o posibilă – fireşte, incompletă -hartă spirituală a României, născută din din aspraţia de a cuprinde toate zările ei. Şi, mai mult, din năzuinţa de a-i cuprinde în pagina tipărită şi pe creatorii români de dincolo de fruntariile ţării, pe toţi cei care păstrează nestinsă flacăra preţuirii pentru CUVINTELE LIMBII ROMÂNE. Văd în această>>>>>continuarea aici>>>>>NICOLAE DRAGOŞ

De multicel, în tinereţea mea cu epoleţi, cântam vestitul dor din opera Aida de Verdi: „Dor de ţară te-avântă departe“. Mai de mult, în pruncia mea rurală cu mărăcini în tălpile desculţe alergând după capre pe coclaurile argeşene, ascultam doinirile alor mai: „Şi-ntr-o toamnă când crăpa coaja de pe nucă, / M-a cuprins deodată aşa, dor nebun de ducă!“

Mai apoi, pe timpul şcolilor am făcut cunoştinţă cu stihurile „Mai am un singur dor“, „Dorurile mele, frunze pe cărare“.

Această suferinţă sublimă produsă de boala fără leac a înstrăinării şi tăinuită în trei litere în care încape o veşnicie-ntreagă, ne bântuieşte pe fiecare. Ne e dor de părinţi când constatăm că, devenind la rându-ne părinţi, nu-i mai avem. Ne e dor de anii tineri când, devenind neputincioşi, ni-i amintim c-au fost. Ne e dor de-un drum lung sau de-o binemeritată odihnă, când stăm la sfat cu noi înşine. Undeva, cândva,>>>>>continuarea aici>>>>>NICOLAE ROTARU

Jurnalistul, prozatorul, poetul şi descoperitorul de talente literare, Marin Toma, nu este un personaj biblic ci un pământean sadea, din inima Bărăganului, animat de credinţa că limba neamului românesc este nu numai „un fagure de miere“ ci şi un argument forte al existenţei noastre milenare pe aceste meleaguri binecuvântate de Bunul Dumnezeu. Tocmai această credinţă i-a dat puterea de a născoci o revistă literară ce pare a se ridica vertical din colbul comunei Dor Mărunt din Judeţul Călăraşi până în stratul rarefiat al culturii, intrând în rândul scrierilor de profil care contează. Acum, la ceas aniversar, urăm revistei „Dor de Dor“ ani mulţi şi plini de satisfacţii iar ctitorului său mult succes>>>>>continuarea aici>>>>> ION GAGHII

Cu revista DOR de DOR mi-a facut „cunoştinţă“ poeta Adina Stoicescu, în Bucureşti, cu prilejul Premiilor ARP din martie 2006. Dor de Dor!? Titulatura, prin jocu-i de cuvinte, nu doar ca şoca dar, mie personal mi-a dat impresia unei pagini de „album“ în care semnatarii se lasă duşi de raţiuni romantice şi stirct personale. Mai apoi, parcurgând, număr de număr, paginile din DOR de DOR, am avut bucuria să găsesc în ele o lume culturală fascinantă si care, dacă făceam abstracţie de adresa Redaţiei, putea sta umăr la umăr cu reviste de gen din oraşele cu tradiţie culturală din Ţară. Nume cu rezonanţă în literatura noastră, câţiva prieteni şi dintre care eu însămi>>>>>continuarea aici>>>>>MELANIA CUC

„Dor de Dor“ s-a născut din dragostea românului pentru frumos: frumuseţe a sufletului, a gândului, dar şi din dorinţa de a privi prin ochii şi mintea sa lumea în care pe lângă frumuseţile deja desăvârşite de Creator să lase şi el o ofrandă viitorului, ceva în care a pus puţin din ceea ce a adunat în efemera sa trecere. Fie că e vorba de literatură, pictură, muzică sau de ceea ce împlineşte sufletul-credinţa-ele se adună în suflet şi de acolo datorită generozităţii simţi nevoia să le împarţi cu ceilalţi pentru ca un har ce ţi-a fost dăruit să fie spre bucuria semenilor.>>>>>continuarea aici>>>>>VALERIA TAMAŞ