h1

Victor Sterom: „Dor de Dor“ la ceas aniversar

Întreb retoric: are dorul vârstă? Ori este pururi antemporal… Cu palmele străpunse de stele şi cu privirile lăudate de lumina Cuvântului, scriitorul MARIN TOMA a iniţiat în urmă cu doi ani revista de cultură:”DOR de DOR“. Alături de un grup de intelectuali pe care i-a strâns în jurul revistei, inimosul scriitor a deschis o poartă de intrare în literatura modernă românească şi a ridicat o tribună de afirmare în poezie, proză, eseu, critică literară, interviu, atitudini, mărturii în cele peste 384 de pagini editate până acum în DOR de DOR- revistă care s-a impus şi n-a rămas una rezemată de gardurile comunei- DOR MĂRUNT-…Aici forţa descriptivă, dorul şi inteligenţa creatoare şi-au spus echilibrat Cuvântul. Suntem părtaşi la această întemeiere, găsindu-ne chiar de la primul număr numele în paginile vieţii ei. Sub cerul Limbii Române- revista DOR de DOR îşi va duce mai departe „paşii“ împlinindu-şi astfel, un destin…LA MULŢI ANI!

VICTOR STEROM, poet şi critic literar (Ploieşti), membru al Uniunii Scriitorilor din România

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: